Calea imaginației

Autori: Alejandro Jodorowsky

65.00 lei

„În psihomagie, pacientul se transformă în propriul său vindecător. Plec de la ideea de bază că este antiterapeutic să dau o soluție. E necesar ca persoana să se vindece prin ea însăși și să o facă în așa mod încât să devină propriul ei magician, autoterapeut.“ Iată, pe scurt, esența psihomagiei, într-o carte-document, de la autorul bestsellerelor Calea Tarotului și Metagenealogia – familia e și comoară, și capcană.

Cuvântul dezvăluie o problemă, dar nu o vindecă. Să realizezi că ai o traumă nu înseamnă că te-ai eliberat de ea. Așadar, ce poate face pacientul pentru a trece de la cuvinte la acțiuni concrete și vindecătoare? Pentru că puterea verbalizării traumei e limitată, este nevoie de un act simbolic prin care inconștientul să fie transformat în conștient. Și aici intervine metafora, unealta principală a acestei tehnici terapeutice bazate pe punerea în scenă în viața de zi cu zi a unui act curativ, pentru a ne elibera simbolic de blocajele inconștiente.

Conținutul cărții este unul intim, extrem de valoros, redând trăirile și traumele numeroșilor pacienți ai autorului care, timp de mai multe decenii, a citit gratuit Tarotul într-o cafenea din Paris și a prescris acte psihomagice. Este practic imposibil să nu ne regăsim într-una dintre cele 84 de scrisori trimise lui Jodorowsky de cei pe care i-a ghidat, practic tot atâtea studii de caz și soluții simbolice la probleme existențiale grave. Inspirându-te din actele psihomagice prescrise de autor, poți scuti ani întregi de terapie și de suferință. Psihomagia poate transforma destine, ajutându-ne să renaștem în lumina sinelui nostru autentic.
Titlu Calea imaginației
Subtitlu De la psihomagie la psihotransă
Autor Alejandro Jodorowsky
ISBN 978-606-9707-99-9
Număr de pagini 296
Colecția

Figură-cult a cinematografiei și literaturii contemporane, Alejandro Jodorowsky este scriitor, actor, scenarist și regizor, reprezentant al filmului de avangardă și deschizător de drumuri în tot ceea ce ține de curentul transgenerațional. A studiat timp de jumătate de secol arborele genealogic, dar și Tarotul de Marsilia, de care se folosește în consultațiile sale, apelând, de asemenea, la interpretarea actelor simbolice, la psihoșamanism și la psihomagie. Lucrările sale reprezintă o pledoarie pentru descoperirea divinului din noi, prin eliberarea de obstacolele emoționale și mentale.

Este autorul cărților Calea Tarotului și Metagenealogia – familie este și comoară, și capcană. De asemenea, un interviu cu autorul puteți citi și în cartea Mă dor strămoșii: psihogenealogia sau cum să ne schimbăm viitorul cunoscându-ne trecutul.

CUM A LUAT NAȘTERE PSIHOMAGIA
Psihomagie, vindecare și acte psihomagice
O conferință psihomagică
Universitatea Jussieu, Paris (1987)
Lecturi gratuite de Tarot în cafeneaua Le Téméraire

CORESPONDENȚĂ PSIHOMAGICĂ

PSIHOTRANSA
Prolog
Imaginația senzorială
Piele, carne, sânge și oase
Energia primordială
Recuperarea libertății
Nebunie sacră
Conștiința Conștiinței
În clipă
Lumea simbolică
Să fii fără să semeni
Amurgul cuvintelor
Ființa esențială