Reduceri!

Cum să ne reconstruim după o traumă

Autori: Moussa Nabati

24.20 lei

Boala, pierderea unei persoane dragi sau a unui loc de muncă, descoperirea unei infidelități în relația de cuplu… fiecare dintre aceste traume riscă să fie resimțită ca o prăbușire, o cădere dramatică și definitivă în neant. Subiectul este copleșit de gânduri negre, cade intr‑o depresie severă, cu impresia că a fost brusc deposedat de legitimitatea sa, de sensul vieții și de utilitatea existenței sale în lume. Se pierde pe sine, prin pierderea a ceva sau a cuiva, purtat de un torent de vinovăție, aceea de a fi fost abandonat. Sperând să scape de durerea insuportabilă, unii caută refugiu și consolare în consumul de droguri, în medicamente, în mâncare, sex, alcool, vacanțe, muncă, bani și hiperactivitate.

Indiferent de încercările prin care trecem, este posibil să ne reconstruim chiar și după o traumă. Pentru a reuși, este esențial să înțelegem logica psihică a rănilor noastre, căci provocările actuale aduc la suprafață traume vechi: cele ale copilului nostru interior, cândva victimă a lipsei de iubire, a respingerii sau chiar a violenței. De multe ori, sunt niște răni uitate, dar care continuă să ne destabilizeze, împingându-ne spre frică, eșec sau chiar dependențe. Ignorarea acestor răni și lupta împotriva lor nu fac decât să ne agraveze suferința.

Moussa Nabati ne propune un parcurs extraordinar pentru a liniști acest copil rănit, pentru a‑i asculta și înțelege durerea și pentru a dobândi o adevărată autonomie psihică, o libertate reală, reușind să îmbine perfect cunoștințele academice cu vasta sa experiență de terapeut pentru a ne ghida spre o viață mai echilibrată și mai împlinită.
Titlu Cum să ne reconstruim după o traumă
Subtitlu Rănile emoționale – locul pe unde lumina pătrunde în noi
Autor Moussa Nabati
ISBN 978‑630‑6614-19-6
Număr de pagini 208
Colecția

Moussa Nabati este psihanalist, terapeut și cercetător, doctor în psihologie la Universitatea Paris VII și autorul mai multor cărți despre depresia infantilă precoce, copilul interior și terapie transgenerațională.