Puterea emoțiilor

Autori: Dr. Christian Boukaram

36.00 lei

Un număr din ce în ce mai mare de bolnavi de cancer sfidează toate prognosticurile negative și încep să se vindece. Să fi descoperit ei oare o parte a ecuației acestei maladii cumplite, pe care știința încă o ignoră? Genetica, epigenetica, neurologia, biologia, fizica cuantică și psihologia sunt domenii în care s-au făcut progrese spectaculoase, permițându-ne în prezent să privim dintr-o perspectivă nouă viața și boala. Dacă învăţăm să ne limităm emoțiile negative și să atragem spre noi vibrațiile pozitive, putem deveni participanţi activi la propria vindecare, astfel încât să contracarăm amenințarea majorității patologiilor oncologice.

Dr. Christian Boukaram, un reputat oncolog, dar și pionierul celor mai recente descoperiri în materie de prevenire și tratare a cancerului, ne arată cum gândurile, convingerile și emoțiile noastre ne pot influența starea de sănătate. Într-un limbaj extrem de accesibil, ne arată cum să ne însușim și să folosim mecanismele naturale de vindecare de care corpul nostru dispune, astfel încât să învingem această cumplită maladie care afectează la nivel mondial una din două persoane.
Titlu Puterea emoțiilor
Subtitlu Un ajutor în prevenirea şi vindecarea cancerului
Autor Dr. Christian Boukaram
ISBN 978-606-8560-73-1
Număr de pagini 256
Colecția

Dr. Christian Boukaram este un reputat oncolog și profesor la Universitatea din Montreal. Este implicat în mod activ în studii de cohortă referitoare la prevenirea și tratarea cancerului, militând pentru medicina integrativă și pentru tratarea multidisciplinară a pacientului.

Cuprins

Cuvânt înainte
Introducere

Povestea regelui

Paradigme oncologice

Emoțiile, din nou în actualitate
Legătura lipsă?
Pericolul adrenalinei
Rolul emoțiilor
Natura emoțiilor
Emoțiile primare negative
Aspectele importante
Necunoscutul universal

Dincolo de frontiere
Spulberarea dogmelor
Separarea corp/spirit e fictivă
Lumină și materie
Detectorii parțiali
Manifestarea conștiinței

Epigenetica: genele nu ne decid destinul
Dumnezeu sau evoluția
ADN – șef sau simplu angajat?

Voi, eu și universul
Eu sunt mediul înconjurător
Comunicarea cuantică
Evoluția conștiinței
Dualitatea din noi
Regenerarea salamandrei

Echilibrul în planul sănătății
Trezirea conștiinței persoanelor
vindecate în mod miraculos
Cele trei componente ale sănătății
Mod de folosire
Notă importantă

Sănătatea emoțională
Artele creative
Să zâmbim și să râdem
Interacțiunile personale
Înțelegerea emoțiilor
Limitarea gândurilor negative
Hipnoza
Lumina

Sănătatea spirituală
Credința și convingerile
Momentul prezent
Natura
Meditația
Ieșirea din obișnuință
Redefinirea binelui și a răului
Înfruntarea propriei morți
Scopurile personale
Yoga

Sănătatea fizică și alte instrumente
Ascultarea corpului
Exercițiul fizic
Soarele
Somnul și visele
Respirația
Masajele terapeutice
Regimul alimentar

Și dacă dușmanul am fi chiar noi înșine?
Conștiința noastră este legată de celulele proprii
Sistemul ego

Concluzie
Epilog