Reducere!

Ghid practic de post terapeutic

Autor: Dr. med. Françoise Wilhelmi de Toledo

37.00 lei 24.00 lei

Serioase studii ştiinţifice arată că organismul uman are capacitatea fiziologică de autoregenerare. După o perioadă de 4-5 zile de post, celulele şi structurile afectate ale corpului se înlocuiesc prin activarea celulelor stem din organe. Astfel, este înfrânată proliferarea celulelor tumorale, dar nu şi a celor sănătoase, perspectivele asocierii postului cu anumite tratamente medicale fiind foarte promiţătoare.

Postul poate fi practicat, în mod preventiv sau terapeutic, de către persoanele afectate de oboseală cronică, depresie, obezitate, de hi­pertensivi, diabetici, de către cei care suferă de diverse dependenţe, de boli inflamatorii (artite, neurodermite, migrene, colite, alergii), cu rezultate uneori foarte bune. Beneficiile se reflectă, de asemenea, în plan psihologic şi spiritual, practicantul postului căpătând o bună dispoziţie durabilă şi conştiinţa momentului prezent.

Ghidul de faţă te va ajuta, pas cu pas, înainte, în timpul şi la sfârşitul postului, să aplici metoda Buchinger, folosită de aproape 100 de ani în clinici din Europa. Pentru a evita orice risc, îţi propune reţete pen­tru fiecare etapă, te învaţă ce precauţii să îţi iei şi, mai ales, cum să revii, progresiv, la o alimentaţie normală.

Medicul german Otto Buchinger a inventat metoda cu acelaşi nume, vindecându-se astfel de poliartrită. Începând cu anul 1920 şi până la moartea sa, în 1966, a pus la punct o metodă de post terapeutic în care se împletesc dimensiunile medicale şi spirituale. După dispari­ţia sa, ştafeta a fost preluată de două generaţii de medici. Aproape 5.000 de persoane au beneficiat sub îndrumare medicală de această metodă în cele două clinici din Germania şi Spania.
Titlu Ghid practic de post terapeutic
Autor Dr. med. Françoise Wilhelmi de Toledo
ISBN 978-606-8560-69-4
Număr de pagini 280
Colecția

1. Să înţelegem ce înseamnă postul

2. Cele trei dimensiuni ale postului
Dimensiunea medicală și corporală
Dimensiunea spirituală și religioasă
Dimensiunea comunitară

3. Fiziologia postului
Cele două programe nutriţionale
Aprovizionarea cu combustibil
Aportul de materii prime
Aportul de vitamine și minerale

4. Efectele terapeutice ale postului
Principalele efecte terapeutice ale postului
Indicaţii și contraindicaţii ale postului

5. Efectele postului asupra psihicului
Postul nu este sinonim cu inaniţia
Modificările psihicului
Contraindicaţii psihice

6. Când și de ce să postim: mărturii

7. Pregătirea programului de post

8. Cei șapte stâlpi ai postului
Calm, destindere, liniște
Mișcarea și exerciţiile fizice
Stimularea căilor de eliminare naturale
Terapii de susţinere
Acompaniament terapeutic
Băuturile de post
Gastronomia sufletului

9. Gestionarea eventualelor neplăceri și crize în perioada postului

10. Programul de post de zi cu zi

11. Cum să mâncăm mai sănătos după post
Savuraţi gustul natural
Pledoarie pentru reabilitarea grăsimii
Acizi grași omega 6 și omega 3
O bună hidratare pe perioada postului
Alegeţi produse bio, cultivate local
Vitamine, minerale și substanţe fitochimice

12. Reţete

13. Postul alimentar și cancerul

14. Diverse tipuri de post

15. Actualităţi în privinţa postului