Biblia şi fantomele sale

Autor: Didier Dumas

34.00 lei

Didier Dumas propune o abordare cu totul nouă a mitologiei biblice, mai precis a primelor unsprezece capitole ale Genezei – de la Facere și până la Turnul Babel, de la Adam și până la Noe. Ȋn viziunea sa, Biblia constituie fundamentul patriarhatului transgenerațional. Analiza autorului clarifică în acest fel cel de-al cincilea verset din Cele Zece Porunci, unde aflăm că păstrarea secretului greșelilor părinților se transmite de-a lungul a trei-patru generații. Astfel, se face că experiența lui Cain și a lui Abel prefigurează teoria lacaniană despre Numele Tatălui, iar condamnarea lui Cain – teoria fantomei, elaborată de Nicolas Abraham. Mitul lui Ham și al lui Canaan nu este altceva decât o teorie a constituirii claselor sociale, iar Turnul Babel – o exemplificare a impulsurilor gregare.

Didier Dumas analizează aceste corespondențe, utilizând o tălmăcire mult mai apropiată de originalul ebraic al Vechiului Testament, pe care o compară critic cu traducerile mai larg răspândite, pe care le moștenim astăzi, dar mult depărtate de sensurile inițiale. Și iată cum teoriile elaborate de autor timp de un deceniu, lucrând cu copii nevrotici, erau deja schițate în Geneză...
Titlu Biblia şi fantomele sale
Autor Didier Dumas
ISBN 978-606-8560-17-5
Număr de pagini 192
Colecția

Didier Dumas continuă linia teoretică deschisă de Françoise Dolto. Psihanalist, acupunctor, neoșamanist, autorul are la activ numeroase publicaţii printre care se numără și L’ange et le fantôme, La sexualité masculine, Et l’enfant créa le Père, Chamanisme et psychothérapie. Ambiția sa a fost să folosească tot ce s-a scris în ultimul secol despre psihoză și nevroză, pentru a ajuta sexualitatea occidentală să se maturizeze și, astfel, să ofere o alternativă spirituală materialismului care, după părerea lui, nu a reușit să explice cum anume ajunge copilul să înțeleagă sexualitatea și moartea. Utilizând în special conceptul de „fantomă“, elaborat de Nicolas Abraham și Maria Torok, și pe cel de „proces originar“, propus de Piera Aulagnier, Didier Dumas își fundamentează abordarea în cunoașterea limbajului, a corpului și a rezonanței lor transgeneraționale – un domeniu de care Freud a decis să se debaraseze, în vreme ce taoiștii chinezi măsurau destinul pe durata a nouă generații, iar Biblia – pe durata a trei-patru.