Reducere!

Dialoguri cu Paulo Coelho

Autor: Juan Arias

30.00 lei 18.00 lei

„Dialoguri cu Paulo Coelho“ este singura carte în care celebrul autor brazilian se destăinuie în mod direct. El însuşi declara: „În aceaste discuţii voi spune totul despre mine, adevărul gol-goluţ, astfel încât, timp de douăzeci de ani, nimeni să nu mă mai întrebe ceva“.

În aceste interviuri realizate de jurnalistul Juan Arias, Coelho relatează evenimente pe care marele public le află pentru prima oară: faptul că părinţii l-au trimis la ospiciu în trei rânduri, de unde a evadat de fiecare dată; că a fost închis şi torturat de junta militară din Brazilia; că a fost dependent de droguri; anii în care a practicat magia neagră, până în momentul unei experienţe transsenzoriale despre care el crede că a fost o adevărată revelaţie a existenţei şi eficacităţii Diavolului.

La capătul unui lung drum, Coelho a ajuns să-l redescopere pe Dumnezeu în urma unor întâmplări incredibile – precum aceea care l-a făcut membrul ordinului religios creştin RAM, care numără doar patru membri, vechi de mai multe secole. Autenticitatea felului de a fi al lui Paulo Coelho răzbate înainte de toate din credinţa lui în Dumnezeu, dar şi din împăcarea cu sine şi cu ceilalţi, din toleranţa şi încrederea sa în oameni.

Traducere din limba spaniolă de Mihaela Săcuiu.
Titlu Dialoguri cu Paulo Coelho
Autor Juan Arias
ISBN 978-606-92914-1-2
Număr de pagini 216
Colecția

Juan Arias, ziarist, filolog, scriitor și fost preot spaniol a primit Crucea Oficială a Ordinului de Merit Civil pentru opera sa ca scriitor și jurnalist. În munca sa de filolog a descoperit în Biblioteca de la Vatican unicul Codice scris în arameană, pe care se presupune ca o vorbea Iisus din Nazaret, codice care era căutat de mai multe secole.

Conversaţiile din Copacabana
Cine este Paulo Coelho?
I. Semnele
II. Ospiciul, închisoarea şi tortura
III. Viaţa privată
IV. Politica şi etica
V. Partea feminină
VI. Magia
VII. Drogurile
VIII. Transformarea
IX. Scriitorul
X. Cititorii
XI. Paula, Ana şi Maria