Întâlniri surprinzătoare, asemănări şi coincidenţe tulburătoare, cuvinte și cifre care se repetă, sincronicități uneori nefirești, ore-oglindă… Imprevizibile și, totodată, improbabile, aceste evenimente care, la prima vedere, țin toate de hazard sunt tot atâtea semne prin care Universul ne atrage atenția și ne transmite mesaje prețioase, ca să ne ghideze în momentele și deciziile care contează cu adevărat. Indiferent că suntem în mașină, în fața televizorului, la o plimbare în aer liber, în vacanță, la muncă, la restaurant sau pe terasa unei cafenele, semnele subtile pe care ni le sugerează Universul sunt pretutindeni.
Prin numeroasele mărturii, conexiuni culturale și istorice, dar și sfaturi practice, Elisabeth Horowitz ne arată cum să vedem, să decodificăm și să folosim aceste mesaje astfel încât să luăm deciziile optime. Trebuie doar să cerem ajutorul și să rugăm Universul să ne arate ce e mai bine pentru noi, iar el ne va răspunde.