Reduceri!

Bucuria de a trăi

Autori: Anne Ancelin Schützenberger

20.00 lei

O încununare a impresionantei experiențe a autoarei Anne Ancelin Schützenberger, Bucuria de a trăi redă parcursul de viață al uneia dintre cele mai emblematice figuri ale psihologiei contemporane, expertă în psihodramă și în analiză de grup și colaboratoare directă a unora dintre cei mai importanți fondatori de școli de terapie la nivel mondial.

Destinată tuturor acelora care au senzația că viața nu le mai aduce nicio bucurie și că trăiesc într-o lume lipsită de orizont, cartea de față ne îndeamnă să dăm valoare timpului nostru, să prețuim fiecare clipă și să integrăm serendipitatea în propria existență.

O persoană care își îngăduie să se bucure de micile sau marile plăceri ale vieții, care își acordă dreptul de a trăi aici și acum, de a beneficia de propriul timp și spațiu, de a avea dorințe și de a fi creativ, de a renunța la loialitatea familială invizibilă, lăsând la o parte vinovăția și încetând „să mai plătească pentru a trăi“ evoluează aproape întotdeauna spectaculos.

Plăcerea de a trăi și de a fi poate însemna bucuria lucrurilor mărunte, precum bucuria de a respira, de a privi cerul albastru, de a exista pur și simplu, de a fi recunoscut, de a iubi și de a fi iubit... Este ca o hrană pentru suflet și corp, o hrană afectivă care transformă, e „biologia speranței“ care realmente schimbă biologia corpului, imunitatea sau reacțiile lui, permițând astfel regăsirea unei mai bune funcționări bio psihocorporale.
Titlu Bucuria de a trăi
Autor Anne Ancelin Schützenberger
ISBN 978-606-8560-78-6
Număr de pagini 216
Colecția

Anne Ancelin Schützenberger a creat două mari școli: Școala Franceză de Psihodramă și metode de grup și Școala de Psihogenealogie Clinică Anne Ancelin Schützenberger. Publicațiile sale au la bază lucrul practic cu pacienții. Din 1970, începe să se formeze în metodele complementare de tratare a cancerului și de asistență psihologică a bolnavilor și a familiilor acestora. În 1985, publică Mă vindec: ghid în ajutorul bolnavilor de cancer și se ocupă de pacienți oncologici în fază terminală, dintre care unii încă mai trăiesc.

În calitate de profesor emerit, Anne Ancelin Schützenberger a coordonat mai bine de patruzeci de ani laboratorul de cercetare în psihologie socială al Universității din Nice. În plus, a susținut conferințe și a activat ca formatoare de specialiști pe toate continentele. Începând din anii ’70, a fost consultant al Națiunilor Unite.

Cuvânt înainte

Capitolul I. Șansa unei întâmplări fericite – Ce este serendipitatea?
Capitolul II. Încă mai cred în Moș Crăciun
Tratată drept mincinoasă în adolescență pentru o întâmplare adevărată
Adevărul neverosimil, necrezut, la Eliberare
Despre o identitate furată, apoi regăsită datorită unui stilou
Așa e viața…
Un trandafir prin fereastra deschisă
Cum am fost salvată într‑un sicriu
Prenumele meu este prenumele meu?
Moartea surioarei mele
Importanța secretului
Tata, eroul cu zâmbet atât de blând, dispărea
Absolut nimic
Psiholog din întâmplare
Dragoste la prima vedere
Legionarul meu
Niciodată fără fiica mea
Influența lui Kurt Lewin
Leon Festinger și dinamica de grup
Cum am fost „răpită“ pentru a‑l întâlni pe Moreno
Formarea mea în psihodramă
Psihanaliștii mei: Robert Gessain și Françoise Dolto
E important să scrii
Introducerea psihologiei sociale
Serendipitatea și Universitatea din Nisa
În fața unor evenimente dificile
Terapie și loialitate familială invizibilă
Predeterminism familial și libertate veritabilă
Interdisciplinaritate, hazard și necesitate
Comunicare nonverbală
Cum am devenit expert internațional în psihodramă
Hardiness
Despre Moreno
Despre Kurt Lewin
Despre Carl Rogers
Capitolul III. De ce unii mor din cauza unui „cancer foarte blând“, iar alții îi supraviețuiesc
Capitolul IV. Cancerul în cascadă sau în valuri care revin
Capitolul V. Amintirea unei traume netrăite
Capitolul VI. A scăpa de oroare, a respira din nou
Capitolul VII. Dorința și plăcerea de a trăi
Relația bolilor în raport cu genealogia